Despre experienta job-ului la McDonald's (sau cum sa imbratranesti 3 ani in 6 luni)

Am 21 de ani. Lucrez de la 19.
Primul meu job a fost cel de Crew Member la McDonald's.
Sincera sa fiu, nu stiu de unde sa incep. Sunt atat de multe de spus, si totusi.... despre o experienta ca asta nu-mi prea face placere sa vorbesc.
Totul a inceput dupa Admiterea mea la facultate. Proaspata studenta la Resurse Umane, imi cautam un job. Si, pentru ca era un anunt activ, am aplicat si pentru pozitia de casier la McDonald's, mai ales ca aveam multe cunostinte care ocupau pozitia de manager acolo. Mi-am spus: "ba, daca A. poate sa faca asta cu 2 facultati si e manager acolo, eu de ce sa nu incerc?" Si de aici a inceput totul...
Primul lucru care m-a bucurat a fost punctualitatea si seriozitatea. Pentru ca mai fusesem si la alte interviuri inainte, vreo 4 la numar, si nu primisem un raspuns nici dupa 2 saptamani, fie el negativ sau pozitiv, aici, pe langa faptul ca a fost singurul interviu care a inceput la ora stabilita si pentru ca mi s-a explicat totul de la inceput, - bine, tot ce trebuia sa stiu, "the dark side" e in spatele caselor -, am zis sa incerc 2-3 zile sa vad cum e. Raspunsul l-am primit la 2 ore dupa terminarea interviului, pozitiv, bineinteles si am primit lista cu actele de care aveam nevoie, imediat, pe mail. A urmat ca eu sa imi scot cazierul, sa imi fac analize complexe (lucrandu-se in mediul asta, cu alimente, trebuie sa fii sanatos tun) si sa merg in prima zi la munca, in locul unde se tin petrecerile, pentru a citi regulamentul, a semna niste chestii si pentru a mi se preda uniforma.
Primisem o uniforma curata, aproape noua, cu niste pantaloni masura 36, "dar modificati de o tipa care a stat o luna aici, i-a facut mai mici, cred ca-s 34", urmand ca eu sa "ii modific putin acasa ca se rezolva usor". Okay, zis si facut.
Vine si prima zi de munca. Dupa ce m-am schimbat intr-un vestiar extrem de mic, cu mult sub capacitatea angajatelor, am intrat "pe zona" (adica in zona caselor de marcat). Acolo, dupa cum stiti cu totii, ne miscam ca furnicutele. Prima mea sarcina a fost sa prepar bauturile. Apoi, am tot stat pe langa cineva sa invat nenorocita aia de casa de marcat, care are un principiu super-stupid: in caz ca, fie din greseala, fie din cauza clientului extra nehotarat, bateai un produs si nu era cel corect, in cazul in care in fata erau 30+ persoane care asteptau sa le fie luata comanda, nu puteai sa faci nicio miscare pana nu venea managerul din spate. Asta... daca venea. Si uite-asa, asteptai si 6-7 minute dupa manager sa vina din spate, timp in care se producea un mare haos in fata.
Revenind la prima zi de munca... o colega era responsabila de mine, era "tutorele" meu. In cazul in care ea pleca la pauza de 5 minute (vorbesc mai tarziu si despre asta), normal mi se parea sa merg langa alta sa privesc la ce face. Dar, nu! Venea managerul si tipa: "Fata noua, nu ti-am spus sa stai langa X?!?!??! De ce ai plecat? Ce cauti langa Y????"... "Pai... pai, pai nu mai e aici!"... "Nu conteaza, stai langa ea!" Si asta se repeta de fiecare data cand se angaja vreun nou coleg.
La un moment dat, cand eu mai aveam numa' 5 minute din program, era super-liber in fata. Nu venea mai nimeni. Apare o fetita. PANICA! Eram singura pe linia caselor. Restul alergau de colo-colo. "Ia-i comanda", tipa un manager. Ok... sa vedem. "O inghetata cu siocolata vleau!" CE FAC ACUM?! Ma tot gandeam unde se afla, in lista aia infinita de produse, nenorocitul ala de cornet la un leu. L-am gasit, din greseala. Ok, i-am luat comanda, vreau sa pun banii in casa... Acelasi manager tipa: "Ce faci?!?! Cum sa umbli in sertarul colegei?!"... "Pai mi-ai spus sa fac comanda!"... "N-ai voie!"...
Prima zi de munca s-a incheiat. Nu am ametit niciodata in viata mea pana pe data de 7 septembrie. Nu stiam cum e. Dar, cum am ajuns acasa, m-am pus in pat. Se invartea totul cu mine. "Nu mai merg acolo! Ce sa fac eu acolo? Mai bine mor de foame", imi spuneam.
Dar am mers! Si am luat si comenzi a doua zi. "Wow!", ma tot gandeam. Si am ramas acolo vreo 6 luni. Pana-n martie.
Si-acum, sa insir o lista de lucruri care nu mi se par in regula si care mi-au marcat experienta de aici:
1. Diferentele. In primul rand, un angajat nou nu poate sa aiba aceleasi drepturi cu unul vechi (asta, daca cei vechi au vreun drept). Si, ca sa dau un exemplu concret: de cate ori lucram de dimineata, la micul dejun, se puneau foarte putini cartofi la prajit. Ca sa nu ramana. Ei bine, o angajata care era de vreo 3 ani acolo, inainte sa mearga la masa, isi punea mereu o portie de cartofi la prajit in cuva. Asta zi de zi. Avea voie. Si vedeau toti chestia asta... Ei bine, intr-o dimineata, imi era super-foame. Si de la micul dejun n-aveai ce sa mananci mare lucru. Poate doar cartofii aia. Si eram pe tura cu o managera despre care voi vorbi mai tarziu. I-am zis "M, merg si eu lasa in 6 minute. Merg si eu, te rog, sa-mi pun niste cartofi la prajiti sa-mi iau sa mananc?". A palit. "Cum sa iti pui cartofi? Cine ti-a zis asa ceva? Cum sa faci asa ceva? Nu ai voie sa faci asta! Ce intrebare e asta?" ... si i-am zis: "Pai, R. face asta mereu... si imi e foame si mai sunt de vreo juma' de ora aia, sunt reci...". Iar managera mea preferata zice :"Vezi ca ne suparam, sa nu te mai aud vreodata cu d-astea, pleaca la masa si ia-ti altceva." Iar o alta experienta cu aceeasi managera super draguta (NU!!!) a fost momentul in care fetele din bucatarie, care lucreaza constant la +30 de grade C, mi-au cerut apa de la dozator din fata. Nu mai erau pahare pentru crew si, oricum, toti isi luau in pahare de bere sa bea pentru ca nimeni nu prea cerea d-alea. Si am pus niste sifon intr-un pahar de Tuborg si am mers sa le-o duc in spate. M-a prins, oameni buni! Si-a iesit mare scandal. "Ba, ce cauti cu paharul ala? Tu nu stii ca n-ai voie sa iei d-alea? Esti nebuna? (in tot timpul asta se criza grav). Ti-am dat eu voie? Ai intrebat daca poti sa iei pahar dinala??!?!". Asta a fost undeva dupa ce mi-am dat seama cum stau lucrurile pe acolo si mai aveam putin si incheiam colaborarea si i-am raspuns in mare scarba: "Da' tu ce faceai, M, mai devreme, cu niste cola in pahar de Tuborg? Ti-ai cerut voie?" Si atunci s-a inverzit la fata si a tipat la mine sa ma duc mai repede "pe zona" ca se duce la O (adica la store manager, "sefa", cum ii spuneau ele. Nu i-am zis asa niciodata.)
2. Pauzele. Aveai dreptul la o pauza de masa. De 30 de minute. Iti era cronometrata cu un aparat tare enervant care bipaia cand pauza se termina. Dar pauza asta incepea, de cele mai multe ori, din momentul in care o solicitai si pana iti pregateai masa. Deci, timp efectiv de mancat, ~15 minute. Daaaar... sa nu uitam! Daca era coada, erai chemat, "ca-ti iei tu pauza mai tarziu". Nu, nu o mai luai. Niciodata. Si plus de asta, tipau ca disperatii dupa tine sa vii pe zona! Nici la baie nu aveai voie in conditii de aglomeratie. Si nici sa pleci la timp n-aveai voie. Daca incepeai programul la 13:00, spre exemplu, la 12:49 ieseai pe hol echipat, la 12:50 erai in fata pe zona. Ca daca nu, stateai de la ora la care intrai efectiv, pana la sfarsitul programului, plus 30 de minute. C-ai intarziat. Aaaa, si inca ceva. Un aspect enervant tare. Aveam seri cand, dupa 6 ore de facultate, ieseam la 22:00 de la munca. Adica, trebuia la 21:50 sa-mi scoata casa. TREBUIA. La 22:00 chemam pe cineva si mai trageau de timp, cel mai devreme scapam la 22:10.
Pauzele de 5 minute sau pauzele "de suc". Cretine. In 5 minute nici nu ajungeai la baie. Sau in spate. Sau in vestiar. Trebuia sa si bei apa. Sa mergi si la baie (care, apropo, era una singura si mai mereu ocupata.)
3. Mancarea pe moca-n weekend si la juma' de pret in weekend. Ooooof. Ce naiva am fost! La interviu si in ziua cand am semnat contractul am fost ademeniti. "Voi, ca si angajati, mancati mereu la jumatate de pret, si in weekenduri, pe gratis!". Pe dracu'! Luai pe moment redus/ pe moca. Dar la salariu te rupea, iti oprea absolut tot. MINCIUNI GROSOLANE!
4. Vestiarele. Aka cutii de chibrit. Camera de 4m lungime pe 2 latime. Dintre care vreo 60 de cm aveau numai vestiarele propriu-zise. Cand se schimbau 2 persoane acolo, erau total useless si nu aveai loc sa mai intri. Si o alta problema de care m-am lovit... nu stiu exact criteriile in baza carora se imparteau dulapioarele alea afurisite, dar io niciodata n-am avut unul. Desi lucram de 4 luni acolo, o tipa care lucra de 2 saptamani a primit. Era vecina altei colege. Hai, ca aici inteleg, sa zicem. Am cerut de 3 ori in 2 luni unul. Sau am cerut sa mi se ofere o alternativa. Nu era un moft pentru mine, ci, fiind o studenta care locuieste la periferie, e super logic faptul ca nu aveam cum sa ma car cu echipament (cozoroc, curea, pantaloni, tricou, incaltaminte, hanorac) zi de zi, la facultate si inapoi. Dar tot n-am primit unul... Si pentru ca nu aveam ce face, le lasam adesea sus, pe dulapioarele alea de fier. Stateau frumos intr-un colt si nu deranjau pe nimeni. Desi un manager tipa mereu "sa nu ne mai lasam lucrurile imprastiate pentru ca de aia exista dulap", eu tot acolo le lasam. Oi fi gresit eu, dar sigur nu meritam sa patesc ce urmeaza sa povestesc acum.
Am avut 3 libere la rand. Stiti voi, facultate, proiecte, bla bla. Si hainele curate erau intr-o punga. La munca. Sus. Pe dulap. Spun "erau" pentru ca... n-au mai fost. Le-am cautat peste tot, in birouri, in baie, chiar si in dus. Noope, nici urma de ele. Le-am explicat ca nu am cu ce sa ma schimb si nu imi pot efectua norma in ziua aia. "Adu-ti aminte unde le-ai pus si schimba-te mai repede!". Ok, mo***i lor, de unde sa le scot?!!??!!? Am mers spre baie si ma intalnesc cu o fetita. Mica, 16 ani. Nu stiu ce cauta acolo, probabil bani. Sper sa inteleaga ca nu ala e locul ei. Era suparata, pentru ca si-a gasit ghiozdanul cu haine in baie la gunoi. Si ea il lasase sus, langa ale mele. Am turbat! Am mers direct la cine am crezut eu ca trebuie (si am intuit bine) si am aflat ca hainele mele erau LANGA SACII DE FUCKING GUNOI DIN FUCKING TARC (tarcul - loc de fumat, unde e si compactorul de gunoaie). Da! Hainutele mele zaceau intr-o punga printre sacii ce urmau a fi compactati. (Probabil ar fi avut aceeasi soarta, daca nu le salvam). Adica in sacii aia, pe bune, erau resturi de mancare, tot ce se arunca in cos in fata era acolo. Si duhnea! Am si dovada:

Da! In punguta aceea de Carrefour erau hainutele mele. Mi s-a parut ireal ca, in conditiile in care nu incomodau cu nimic, nu erau in drum, nu se impiedicau nimeni de ele, eu sa le gasesc asa. Am mers direct la manager si i le-am aratat si a zis ca da, stia. Pai daca stiai, de ce mama ma-sii nu ai zis din prima? I-am zis ca nu le pot purta asa, si ca oricum a fost un gest oribil, de joasa speta. Am zis ca plec si ca vreau sa dau o declaratie pe propria raspundere. Am scris-o si dusa am fost. Ireal... atata timp cat am solicitat de cateva ori un vestiar... mi-au zis: "Ce comentezi atata? Eu le-am lasat acolo? Daca n-aveai unde, trebuia sa ceri un dulap si gata". Ok, speechless...
5. Regulile generale. 
- trebuia sa astept mereu sa-mi "faCA CAsa"  (asa se zice) un manager. Asta dura uneori si 20 de minute.
- daca iesi pe minus cu mai mult de 6 lei, pana nu platesti datoria, nu primesti bonurile. Pacat ca nu se compenseaza cu zilele in care iesi pe plus. Dar cum sa se intample asa ceva?!
- am intarziat o zi. Intram la 7. Asta insemna sa fiu la 6:50 pe "zona". Aveam gripa. Nu puteam vorbi si aveam o durere in gat de nedescris. Plus febra, dar si frisoane. La 6:55 am intrat in restaurant si a inceput M sa tipe la mine. Ii vorbeam prin semne si nu a inteles. Ma durea tot corpul si m-am schimbat cam greu, dupa parerea lui, in vreo 5 minute... A tipat dupa mine ca un disperat 5 minute si dadea cu pumnii si picioarele in usa vestiarului. Fara sa exagerez! Desi in fata nu era aglomerat si erau alte 3 colege acolo, eu contam! Eu, cu febra si gripa lipseam! Si am intrat direct sa dau mop, ca si pedeapsa, si am plecat si cu 35 de minute mai tarziu.
- sa dai mop inseamna sa mergi ca un cretin in fata, respectiv spatele (depinde de caz) unui coleg, unul cu un mop ud, unul cu un mop uscat. si mai dai si "maturica". bucatarie, hol, restaurant, service (adica pe linia caselor). esti trimis la mop dupa chef. sau daca ii enervezi cu ceva.
- pana pe 17 decembrie am stat in tricou. n-am avut bluza. altii aveau! eu n-aveam. inghetam de frig cand eram si pe McDrive. era ger, uneori. eram si racita. dar nu conta! "nu e asa frig, n-ai nevoie de bluza".
- am asistat la multe. o colega avea maseaua vizibil umflata si plangea de durere. a tipat la un manager ca nu mai poate si, ca pedeapsa, nu a plecat acasa, si, mai mult de atat, in 8 ore nu a mers in pauza nici macar o data!
- nu trebuia sa stai deloc, niciodata. nu erau clienti? stergeai suportul de la sucuri. era sters? il mai stergeai odata. puneai pahare. erau pahare? nu conteaza, mai puneai! puneai atat de multe incat mai si cadeau. si ce credeti? urlau daca vedeau un pahar pe jos! "risipa, risipa! ai doua maini stangi!". nu aveai voie sa stai pe loc. trebuia sa te misti; daca erai pe linia caselor, faceai comenzi pe Drive. nu conteaza! NU STAI!
- cel mai naspa moment era ala in care greseai ceva si cate-un manager "cu mult caracter" venea si te facea de cacat in fata clientului. eu, din pacate, nu puteam sa tac de fiecare data cand mi se facea o nedreptate. si comentam. si clientii tineau cu mine! si se enervau si mai rau fie doamna S, fie doamna M.
Momentul care m-a facut pe mine sa plec a fost cel in care m-am imbolnavit, am avut niste probleme destul de grave la rinichi si dureri groaznice. Venea si sesiunea. Am mers la medic si cand a auzit unde si in ce conditii lucrez, mi-a zis sa plec imediat de acolo! Dar nu, am zis ca nu. Am vrut numa' medical. O saptamana, am zis. Medicul s-a uitat urat si a zis: "minim 2. nu poti sa stai asa. te imbolnavesti mai rau!". Eh, si momentul in care am dus medicalul a marcat si inceputul scandalului. Store manager-ul a facut ca trenul, m-a sunat acasa seara, sa ma cheme la munca, sa-mi spuna ca nu imi bat eu joc de cine vreau, ca asta nu e motiv de medical! Da, doamna O. Asa e! Nu este! Cand nu te poti tine pe picioare de durere trebuie sa vii la munca! Si sa infruntam toti medicii! M-a mai si ironizat :"hai mai, am medici urologi in familie. asta nu e motiv! minciuni!".
Cand m-am intors la munca, toti se purtau groaznic cu mine. Parca eram o fosta detinuta, condamnata pentru crima, care incearca sa se dea bine pe langa rudele raposatului. Mi se cam luase.
Intr-o seara, am aflat, in timp ce eram in pauza, ca trebuie sa merg neaparat la scoala a doua zi. Si, pentru ca noi ne dam programul cu o saptamana inainte, eram la munca in intervalul orar respectiv. Am mers la O, sa o rog sa-mi modific orarul. Sa-l decalam cu o ora. "stau si in plus!", i-am zis. Doamne, cum a reactionat... a inceput sa tipe, sa-si spuna frustrarile, ca ea nu mai suporta, ca toti vor ceva de la ea, ca daca muncim sa muncim, nu sa mergem la scoala! Ea nu modifica nimic! Si sa nu indraznesc sa merg la alta ora pentru ca iese urat!
A doua zi am mers sa demisionez. Am mers direct la ea. Si ne-am certat. I-am spus detalii cam despre toate neregulile si toate motivele pentru care oamenii pleaca. Nu-mi amintesc foarte multe din perioada preavizului. Poate pentru ca nu am dat importanta si m-am concentrat pe altceva. Imi aduc aminte doar ultimele vorbe ale lui O: "Draga, cred ca am exagerat. Uite, mai ai 2 zile. Aveam nervi, probleme... putem rupe demisia. Te-am apreciat de la inceput si nu as vrea sa pierdem un om ca mine. Poate vrei sa mai colaboram, totusi...". "Nu mai raman nici macar o secunda in plus!".
Ciudat a fost ca am semnat foarte multe cereri de concediu, de fara plata... zile in care avusesem liber, desi orele mi le faceam. Chiar si in plus. Dar am trecut peste. Momentul in care am semnat si ultima hartie si in care am auzit ca de azi nu mai colaborez cu ei, a fost unul dintre cele mai linistitoare din viata mea.

Scopul meu nu e sa manipulez sau sa induc anumite idei cuiva. Spun aceste lucruri pentru ca as fi vrut sa le fi stiut inainte. Nu stiu in alte locuri cum o fi. Nu generalizez. Dar asa cum oamenii ma catalogau cand le spuneam ca lucrez la Mc (cunoastem toti stereotipul), cred ca am si eu dreptul sa expun niste adevaruri, fara perdea. Nu recomand un astfel de job. N-am mentionat mai sus ca am fost propusa, dupa 3 luni, pentru functia de manager. Nu avea rost. Oricum, n-am acceptat. Si NU MERITA!

Pacat de unii oameni de acolo. Sunt oameni buni, frumosi. Muncitori. Sunt multi care lucreaza de ani buni acolo, sunt oameni cu vechime si cu experienta de viata. Pacat ca nu vad ca se poate si mai bine. Multi credeau ca se poate doar mai rau... Acolo ii voi regasi si peste 10 ani.

Si acum mai trec pe acolo. Pentru un suc, ca-i aproape de casa. Si e amuzant cand ii revad si mai ales cand imi spune cate unul: "Vezi, ai mai pus falcute de cand nu mai lucrezi la noi. Iti prieste!"